VIDEO – 52 de cetățeni străini, depistați în două TIR-uri de polițiștii de frontieră arădeni. Unde erau ascunși

Publicat: 29/11/2022, 15:02

Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac și Nădlac II au depistat 52 de cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare încărcate cu porumb și ambalaje.

Marți, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, ambalaje pe ruta Turcia-Austria.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, treizeci și doi de cetăţeni străini.

„Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Turcia, Irak și Siria, cu vârste cuprinse între 18 și 56 de ani, ce intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera pentru a ajunge într-un stat din vestul Europei”, transmite Poliția de frontieră, într-un comunicat de presă.

VIDEO - 52 de cetățeni străini, depistați în două TIR-uri de polițiștii de frontieră arădeni. Unde erau ascunși / Sursa foto: Poliția de Frontieră Arad
VIDEO – 52 de cetățeni străini, depistați în două TIR-uri de polițiștii de frontieră arădeni. Unde erau ascunși / Sursa foto: Poliția de Frontieră Arad

Voiau să fugă ilegal din Bangladesh, India și Pakistan

De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra unui automarfar condus de un cetăţean român ce transporta saci cu porumb, având ca destinație Franța. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au descoperit, în compartimentul destinat mărfurilor, pe sacii de porumb transportați, douăzeci de cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, colegii noștri au stabilit faptul că sunt cetățeni din Bangladesh, India și Pakistan.

„În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun”, menționează sursa citată.

Vă recomandăm să citiți și:

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Se întocmesc liste de buncăre şi adăposturi. Toate clădirile sunt inventariate
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...